20121129

stalactite şi stalagmite








Stalactite şi stalagmite. De prea puţine ori ne gândim la ele, iar când o facem, răpiţi cumva de frumuseţea lor, le ignorăm miracolul. Picăturile care cad din ţurţurii de ghiaţă, îi topesc, şi ei dispar, picăturile care cad din stalactite le măresc, le întind spre stalagmitele care se nasc din aceleaşi picături, şi ele, stalactitele şi stalagmitele durează sute de mii de ani, milioane chiar. Iar de la Cristos au trecut douămii de ani. Dacă şi-ar putea cineva da seama, nişte stalactite din nişte peşteri prea puţin s-au schimbat de la Cristos până astăzi. Cumva, timpul cosmic se mută în acele peşteri. Mintea noastră nu poate înţelege timpurile acelea, dar sufletul nostru le poate cuprinde. Mintea noastră e picătura aceea în cădere între o stalactită şi stalagmita ei, sufletul nostru e stalactită şi stalagmită la un loc. Şi atunci ne putem gândi cum miracolul stalactitelor şi stalagmitelor e acelaşi cu miracolul sufletelor noastre. Un miracol pe care doar douămii de ani prea puţin l-au schimbat...

20121125

dovezi de iubire
















El - Draga mea Virginica, ce dovadă mai grăitoare a faptului cât te iubesc îți pot aduce decât aceea că îți respect toți amanții?
Ea - Dar ce fac eu, iubitul meu soț, ce altceva poate însemna decât că te iubesc atât de total încât și când te înșel o fac din prea marea iubire pe care o ți-o port. Chiar și când trupul acesta al meu aparține altora, sufletul tot al tău rămâne. Nu amanții mei contează, ci iubirea pentru tine.

20121109

tributul





El: - M'a-ncântat, Virginico, până-n adâncul cel mai profund, virginul tău trecut.    N-am avut niciodată puterea să presupun că dragostea oarbă ne poate orbi chiar într'atât. Prin tine plătesc tributul.
Ea: - De ce mă osândeşti aşa? Ţi-am spus încă din a doua noastră clipă să nu crezi tare în ceea ce mă vezi!