Deşteptăciunile nopţilor

El - M-ai tulburat, Virginico, peste poate azi-noapte, când înainte de a adormi, mi-ai şoptit: "Nu-i aşa iubitule că acum ştii-bine că toate în lume sunt prosteşti?"

Ea - Dacă-ţi ştiam tulburarea, nimic nu-ţi mai şopteam. Dar vinovat eşti tu, prin reaua înţelegere. Da! toate în lume sunt prosteşti, în afară de deşteptăciunile fără de hotare a nopţilor noastre.

supravieţuire

Ea - Preaiubitul meu soţior, acum trebuie să-ţi mărturisesc cum încercările mele de a supravieţui iubirii ce-ţi port se dovedesc zadarnice.

El - Draga mea Virginica, soţia mea iubită, aceasta este oare explicaţia infidelităţilor tale? Cuvine-se atunci să ne străduim ambii în egale măsuri, pentru a ne supravieţui.

spuneai

spuneai spuneai spuneai că vei fi aici săptămâna trecută acum e săptămâna viitoare și tu tot acolo mi-ai pierdut noțiunea de loc și de timp de dimineață sau  de seară de veniri sau de plecări de aici sau de acolo spuneai că vei fi spuneai că aici spuneai că acum spuneai spuneai spuneai

ca un ecou tăcerea

tăcerea.ne asaltă tăcerea.din adâncuri ne asaltă tăcerea.urlând din adâncuri ne asaltă tăcerea.tăcând și urlând din adâncuri ne asaltă tăcerea.ca un ecou tăcând și urlând din adâncuri ne asaltă tăcerea.tăcerea ca un ecou  tăcând și urlând din adâncuri ne asaltă tăcerea.ne asaltă din adâncuri urlând și tăcând ca un ecou tăcerea.din adâncuri urlând și tăcând ca un ecou tăcerea.urlând și tăcând ca un ecou tăcerea.tăcând ca un ecou tăcerea.ca un ecou tăcerea.Tăcerea!

În fiecare seară e seară.

în fiecare seară vine seara nu putem face nimic se întâmplă și gata se întâmplă în fiecare seară că se sfârșește o zi o zi pe care nimeni nu ne-o va da înapoi se întâmplă că trecem nepăsători pe lângă trecerea zilelor că nepăsători privim venirea serilor se întâmplă că înainte de adormire cumva ne spunem mereu a mai trecut o zi o zi cu seara ei   spunem noi orbii trecători în fiecare seară a mai trecut o zi   

Blandiana iarna

 

Se amestecă anotimpurile în Blandiana, iarna e luminată de soarele verii, vara răcorită de zăpezile iernii. Aşa se întâmplă că, acum, când ninge, nu cad fulgi, cad cristale, cristalele acelea care albesc totul de albastre ce sunt, şi care ascund în ele, la un loc, arşiţa verii şi gheaţa iernii. E cristalină iarna noastră în Blandiana, iar ţurţurii ei răspândesc în jur curcubee. Nu are cum să  fie frig, şi nu are cum să se facă noapte acolo. Acolo noi ne iubim, acolo, în cuibul încălzit de cristale şi iluminat de curcubee. Acolo, în Blandiana, şi iarna.

))) între (((

Oare putem iubi pe cineva atât de mult încât să nici nu-i mai simţim lipsa? Şi, oare putem urî pe cineva atât de tare încât să-i ignorăm prezenţa? Între iubire şi ură ce se întinde?