legături

cât de legați devenim după ce ne legăm între noi și cât de dureroasă dezlegarea după ce cuvintele și gândurile ni s-au amestecat și noi ne-am amestecat până la a simți cum creștem unii din alții și unii cu alții până la a simți că privim lumea cu sentimentele celuilalt că respirăm prin respirația lui că sângele lui circulă prin venele noastre că privirile lui sunt privirile ochilor noștri cât de legați devenim de aceia care ne fac să înțelegem câtă durere e în a ne dezlega de noi înșine

Henry și June

Henry și June un film făcut după un roman care se vrea autobiografic, dar și după file din Jurnal, scrise de Anais Nin, ne povestește despre iubirea pasională dintre Anais, Henry și soția acestuia June. El este Henry Miller din perioada în care scria ”Tropicul Cancerului”, ea este June Miller,  femeie fatal de frumoasă, o evreică născută pe plaiuri bucovinene. Și mai este o ea, Anais,  scriitoare care începea să devină cunoscută, dar mai ales femeie de o senzualitate debordantă. Căsătorită,  fericit căsătorită, Anais ar vrea să evite vârtejul pe care-l simțea puternic, dar senzualitatea ei nu o lasă în pace. Își dă seama că a ajuns să-l iubească pe Henry fără să-l respingă pe Hugo, soțul ei, dar mai ales își dă seama că se simte atrasă de June altfel decât de Henry, își dă seama că femeia June era femeia Anais, așa cum se dorea ea pe ea...  Este un film erotic fără să fie erotic, un film în care senzualitatea celor patru aproape devine un personaj. E un film plăcut, care ne îndeamnă să ne gândim că senzualitatea omului e o caracteristică a lui la fel de importantă cum e inteligența.

tu pretutindeni

văzându-te în fața mea mă îndreptam spre tine când deodată te-am auzit chemându-mă din spate și m-am întors să merg spre tine și iar te-am auzit chemându-mă din spate și mă miram cum îmi vorbeai din spate deși erai în față și neliniștit m-am oprit și atunci m-ai îmbrățișat cu brațe și cu glas și eu am înțeles că tu ești pretutindeni și că pot ajunge la tine mergând oriîncotro sau oprindu-mă oriunde

declaraţie

unde te iubesc se vede peste tot peste tot acum nu mai e spaţiu ci e unde te iubesc când te iubesc se vede totdeauna totdeauna acum nu mai e timp ci e când te iubesc cât te iubesc se vede în cer cerul acum nu mai e cer ci e cât te iubesc...

motivul frumuseţii tale...

El - De ce nu vrei să crezi că frumuseţea ta mă scoate din minţi, şi că nici până azi  nu am găsit ştiinţa de a-mi explica motivul ei?

Ea - O! Aşa scos din minţi mai mult te iubesc, şi sunt în stare să mă fac pentru tine cea mai frumoasă, ca să te scot de tot din minţi.

albastru de Blandiana

de când o ştim blânda Blandiana există purtată în noi oriunde am fi nu am  fi noi fără ea locul acela în care ajungem fără un pas locul în care formele ascuţite se rotunjesc şi rotunjimile prind viaţă în care înotăm în aer ca într-o apă şi stăm nemişcaţi în soare la umbra razelor lui iar  nerăbdările somnului ne aduc culori de vis şi unde deşi  împreună simţim acut dorul revederii dorul privirii dorul mângâierii dorul fiind focul nostru nemistuitor de aceea ne e dor şi când nu ne e dor în starea aceea în care vremurile şi trecerile lor înmărmuresc în valuri în care trupurile noastre ating norii sufletele noastre imens albastrul infinit albastrul acela de Blandiana...

Paris

Paris un film despre farmecul unui oraş, răsfrânt în farmecul unor oameni care-l locuiesc şi iubesc. Paris un film despre farmecul vieţii, răsfrânt în famecul unor oameni care o trăiesc şi o iubesc. Dacă vreţi să vă

dumiriţi despre ce valoare are viaţa pe care o trăim, despre ce importanţă au oamenii noştri în viaţa pe care o trăim, despre cât de importanţi putem deveni unii altora doar prin simplul fapt că la un moment dat, în Paris sau aiurea, paşii ni s-au încrucişat, dacă vreţi să vă dumiriţi ce înseamnă bucuria găsirii unui job mult aşteptat cu doar o jumătate de oră înainte de banalitatea unui accident mortal, dacă vreţi să vă dumiriţi de ce sunt fermecători copiii, şi de ce ne place nouă să nu ieşim niciodată din jocurile lor, ale noastre de fapt, dacă vreţi să vă convingeţi despre vraja unei apropieri cu final cunoscut între doi oameni care par să nu aibă nimic în comun decât admiraţia pentru ceea ce însemnă frumuseţile noastre trecătoare, dacă vreţi să vă convingeţi despre imensitatea spaţiului pe care o muzică bună o poate turna în sufletul nostru, dacă vreţi să vă întăriţi frumos percepţia despre ce înseamnă o lacrimă în viaţa noastră, şi despre ce înseamnă un zâmbet, despre ce înseamnă un frate, sau o soră, un prieten sau o iubită, despre ce înseamnă trecut şi ce înseamnă viitor, dacă le doriţi pe toate acestea, şi altele la fel, uitaţi-vă la filmul acesta "Paris" regizat de Cedric Klapisch. Filmul e mai simplu, poate, decât filozoficele probleme despre viaţa noastră pe care eu cred că i le putem atribui, dar, ca orice lucru, şi mai ales de artă, cu cât e mai simplu, cu atât e mai adevărat. Şi deci, mai frumos.