nevisarea din vis

dormeam și visam un vis în care dormeam și visam se făcea că sufăr de nevisare o boală neștiută îmi spuneau toți doctorii la care ajungeam mă durea de nesuportat nevisarea doream să mor în vis mai bine mort îmi spuneam decât să nu mai visez când  într-o seară înainte de a dormi în vis m-a sunat ea fata de departe galsul ei mi-a înapoiat visul galsul ei mă vindecase de nevisarea din vis dimineața trezindu-mă mă trezisem și din celălalt vis eram fericit că pot acum să visez fata de departe cum mă sună

noi doi așa suntem fericiți

îmi spui tu nu poți să mă faci fericită tu poți numai să faci loc fericirii în sufletul meu fericită doar eu mă fac doar eu îmi simt iubirea și o trăiesc așa cum tu te trăiești pe tine ca să faci loc fericirii în sufletul meu așa cum eu te trăiesc pe tine umplând locul acela cu fericirea mea care ești tu așa îmi spui și cuvintele tale înfloresc magnolii în sufletul meu unde ele  fac loc fericirii de a-mi ști locul în sufletul tău noi doi așa suntem fericiți

niciodată nu a fost tu să nu fii

tu nu ai cum să poți crede că a existat timp în care eu să nu te fi simțit ar fi ca și cum ai crede că fără tine aș fi putut cândva respira erai și atunci aerul meu oxigenul sângelui meu de la tine-mi venea nu aveai cum să nu fii dacă trăiam erai neștiută în trăirea mea erai tu tu pregătindu-mi respirația să te iubească sângele să te dorească tu pregătindu-mă pe mine să nu pot trăi fără tine nu am fost niciodată mort niciodată nu a fost să nu te fi simțit niciodată nu a fost tu să nu fii

1 ianuarie 2012

Timpul e un altfel de spațiu, spațiul e un altfel de timp. Călătorim prin amândouă deodată, iar călătoriei acesteia îi spunem viață. Ne deplasăm prin timp așa cum ne deplasăm prin spațiu, și așa cum ne trece timpul ne trece și spațiul. Nu putem fi de două ori în același loc, pentru că nu putem fi de două ori în aceeași secundă. Soarele nu răsare și nu apune niciodată la fel. Ca să nu ne pierdem noi prin spațiile și timpurile acestei călătorii numită viață, este necesar să ne corectăm calendarele după care trăim. Și le corectăm, și așa le folosim. Astăzi e 1 ianuarie 2012. Noi suntem acum și aici, exact în secunda și în locul în care trebuia să fim. Ne duce pământul cu o mare precizie prin timpuri și spații în călătoria numită viață. Ne duce pământul prin timpuri și spații spre o secundă și spre un loc când și în care călătoria aceasta va avea o străluminare. Atunci vom ajunge într-un timp ale cărui calendare nu vor mai avea nevoie de corecții, și într-un spațiu ale cărui locuri nu vor mai trece. Noi de aceea ne-am născut. Și de aceea suntem astăzi în 1 ianuarie 2012.

iubire deplină

 stiu că mă iubesti atât de mult încât dacă stii că numai asa  eu îmi voi putea spori fericirea tu esti în stare să mă trădezi cum vine asta te întreb tu îmi răspunzi de ce mă întrebi e ca si cum m-ai întreba spui tu dacă eu vreau să fii mai fericit sau m-ai întreba spui tu dacă eu vreau să fac orice pentru fericirea ta în clipa aceea eu am înteles cât de mult îmi sporeste iubirea trădarea ta am înteles că o astfel de sporită iubire nu mai are cum să nu mă facă să vreau să fiu mai fericit iubinde-te pe tine îti iubesc si trădarea

secundele dintre ani

La cumpăna dintre ani ce prețioase devin secundele noastre!...secunde în care visăm veșnicia...

în Blandiana

din nou în Blandiana într-o evadare care obişnuinţă niciodată nu va fi repetarea gesturilor înseamnă altceva în Blandiana aici ne mângîiem mereu irepetabil gesturile noastre devin fără sfârşituri prima îmbrăţişare a cuprins-o pe ultima ultima nu se va sfârşi cu prima e un cerc iubirea grădina Blandianei pare a fi Raiul admirăm un cireş înflorit aici un măr rodit dincolo un nuc nins  vegetarea în Blandiana le împlineşte pe toate înflorirea şi rodirea una sunt în Raiul Blandianei cum una suntem noi iar marea are ţărm unde briza ne aduce în simţiri susurul unei adieri uşoare aceeaşi pe care a simţit-o Ilie când Dumnezeu s-a apropiat de el are ţărm unde  e flux şi reflux în aceeaşi secundă valul care vine e chiar valul care pleacă aici scufundare în mare nu se poate întâmpla noi doi de mână umblăm pe valuri ca Isus pe ape oamenii nu cred şi vin şi ei şi nu se scufundă şi se miră şi se'nspăimântă şi se scufundă numai noi zâmbim pentru că ne dăm seama cât de a noastră este Blandiana  după ce ne întoarcem acasă luând briza cu noi ne dezbrăcăm şi umblăm goi prin camere devenim Eva şi Adam înainte de păcătuire când ruşine nu era ne simţim trupurile ca abia ieşite din mâna lui Dumnezeu şi aşa curaţi ne iubim împlinind atunci o poruncă a Lui ne iubim fără păcat ne iubim fără început şi fără sfârşit  mângâierile sărutările îmbrăţişările noastre cuprind în ele flux şi reflux mers şi plutire floare şi fruct trupul tău aşa înfloreşte în Raiul Blandianei