în Blandiana

iubito Blandiana noastră de dincoace de mare face legătura între apă şi pământ între pământ şi cer între îngeri şi oameni între oameni şi Dumnezeu aici în Blandiana ploi grele şi calde împietresc în curcubee deasupra văzduhului de aici zboară rotindu-se doar fluturi şi păsări şi flori niciodată avioane spaţiul Blandianei devine tot numai lumină care strălucind ne face strălucitori în trupuri şi în simţiri în Blandiana totul e plutire care se materializează în îmbrăţişările noastre aici materială devine contopirea materială devine mişcarea materială devine plăcerea material devine strigătul materială devine desăvârşirea materială devine nesfârşirea în Blandiana trupul tău primeşte contururi de vise în Blandiana ne privim şi nu mai ştim dacă aceasta e clipa de acum sau cea care ne va fi viitor prezentul devine permanent viitor în Blandiana  nimic nu are sfârşit

echinocţiu

echinocţiu echivalent echinox echivoc echimoză echipaj echilibrat echitaţie echipolent  echinococ

echipament echigranular echinoderm echidistant echidnă echivalat echidină echipolent echitabil echipă echicurent echilibrist echinox echivalent echinocţiu echilateral echilibrat

importanţa fluturilor

E bine să ne gândim primăvara, la cât de importanţi sunt fluturii. Foarte importanţi! Se poate dovedi, mai mult decât ştiinţific, că dacă nu ar fi răcorirea venită din zbaterea aripilor lor, arşiţa verilor noastre ar deveni insuportabilă, adică am muri. Se poate dovedi, prin vedere, că multe culori, turcoazul printre ele, de pe aripi de fluturi le-avem. Se poate dovedi, prin auzire, că unele dintre tăcerile noastre în zborul lor îşi pot găsi explicaţii. Şi apoi să ne gândim: unii fluturi au nume de oameni. Sau oamenii nume de fluturi? Auziţi: Vanessa, Apollo, Daphnis, Aurora, Cesonia, Delia, Iulia, Greta ... nume de fluturi, nume de oameni. Ceea ce poate însemna că oamenii pot zbura ca fluturii. În linişte. Şi-având aripi frumos colorate. De aceea e bine să ne gândim, primăvara mai profund, la importanţa fluturilor.

!implorări!

fă-mă sigur de dragostea ta!fă-mă fericit!uimeşte-mi lacrimile!înfloreşte-mi zâmbetul!umple-mi secundele!trăieşte-mi timpul!înduioşază-mi frământările!ia-mă în liniştea ta!pune-mă în privirile tale!aşterne-mă în calea ta!aşează-mă în gesturile tale!colorează-mi visele!visează-mi culorile!risipeşte-mi coşmarurile!împrimăvărează-mi zăpezile!înalţă-mă!ia-mă cu tine!fii eu!

?întrebări?

sunt eu preţul renunţărilor tale?există comori în afară de tine?ochii mei deschişi fără ochii tăi ar mai fi deschişi?fără mine cum te-ai trezi?ai vrea să nu te vreau?eu fără tine cine aş fi?tu fără mine ai fi tu?sunetele în spaţiul în care tu nu ai exista eu cum le-aş auzi?fără tine cer cum ar mai fi?fără întrebările mele tu ce ai răspunde?nu sunt eu salvarea disperărilor tale?nu eşti tu pasul mersului meu?nu sunt eu mersul paşilor tăi?nu suntem noi unul în doi?nu?

nu poți tu

nu poți tu tăcea atâta să nu te mai iubesc ți-ai așezat cuvintele în fiecare moleculă a existenței mele tăcerile tale de tine sunt pline liniștea mea le cuprinde ca orele secundele trec umbre peste lumini întunecimi peste umbre tăceri peste iubiri dar tu nu nu poți tu tăcea atâta

Anna Karenina

Mă ajută cineva să vorbesc despre Anna Karenina? Nu despre romanul lui Tolstoi, ci despre personajul lui. Anna Karenina pentru că nu putea exista, a trebuit inventată. E atât de totală femeia Anna Karenina, încât cei care o învinuiesc nu se supără  pe aceia care o apără, ba chiar, 

după ce se mai gândesc puţin, apărătorii ei devin acuzatori, şi invers. Imboldurile acestea, de a o apăra sau acuza pe Anna, le poţi avea chiar în timp ce citeşti cartea, uneori îţi poate veni să o săruţi pe Anna, alteori să îi întorci spatele. De ce se poartă ea aşa? De ce îl înşală pe Karenin? pentru că e mai bătrân decât ea? dar Karenin o iubeşte, şi o respectă, Karenin ţine mult la familia lui, Karenin îşi iubeşte copilul cel puţin cât îl iubeşte Anna. De ce nu îi rezistă lui Vronski Anna? pentru că e mai tânăr? şi e frumos? pentru că el o iubeşte cel puţin cât o iubeşte Karenin? Şi copiii! Pe care să-l iubească mai mult Anna? Pe copilul lui Karenin, sau pe încă nenăscutul copil al lui Vronski? Cum ar putea Anna, cu sufletul ei frumos ca şi chipul ei, cu sufletul acela imens al ei, să îi împace pe toţi, rămânând apoi împăcată cu sine însăşi? Desigur că nu ar putea-o face decât dăruindu-se în egală măsură tuturor. Şi pentru că acest lucru nu se poate întâmpla trăind, Anna alege să moară. Dar oare moare cu adevărat cine moare din atâta iubire pentru toţi? Anna Karenina nu poate exista în viaţă, de aceeea s-a gândit Tolstoi să o inventeze, şi apoi să ne-o dăruiască. Uneori putem învăţa de la personaje care nu au existat niciodată, precum Anna Karenina, cât de mult trebuie să ne bucurăm fiecare că existăm, şi că, existând, avem şanse, femeie sau bărbat, să fim aşa ca Anna, dar să nu alegem moartea, ca ea. De aceea eu o apăr pe Anna, şi nu cred că voi deveni vreodată un acuzator al ei. Deşi... Mă ajută cineva să vorbesc despre Anna Karenina?