scrisoare de dragoste

Draga mea,

te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc,,,,,

PS - te iubesc!

Rabbit hole

Tradus "Trezirea la realitate" filmul Rabbit hole povesteşte, atât cât poate un film povesti, frământările unui cuplu a cărui viaţă a trecut prin trauma pierderii unui copil. Traumă zguduitoare, desigur, dar care nu a modificat esenţial sentimentele profunde ale celor doi. Dar, pentru ca ei să conştentizeze asta, acum în lipsa copilului, au, se pare, nevoie fiecare de câte o evadare care să-i readucă pe apele liniştite ale oceanului lor. Evadări în care ei pun sinceritatea simţămintelor lor, ei, care nu pot fi în nicio împrejurare, nici măcar în evadări, altfel decât sinceri, ceea ce face ca reîntoarcerea să fie mai liniştită, iar evadările să nu devină un motiv de acuze. Dimpotrivă, experienţele 

acelea îi îmbogăţesc frumos, ei având, cumva, nevoie de ele, fiecare de a lui dar şi fiecare de a celuilalt,  spre a se reîntoarce la ceea ce, în fond, nu au încetat să fie. 

Nicole Kidman, în rolul Becca, e fermecătoare, ea reuşind prin jocul ei să demonstreze, zic eu,  cât de mult sporeşte frumuseţea unei femei atunci când trăirile ei, chiar şi cele mai urâte, rămân ale ei în întrega lor sinceritate.

Aaron Eckhart, în rolul soţului Howie, e un bărbat deosebit de atrăgător şi în film, dar care vrea să nu-şi înstrăineze atractivitatea.

Un rol  de un farmec aparte, acela al unui adolescent îndrăgostit, dar conştient de imposibilitatea iubirii lui, îl are şi Miles Teller, Jason,  un rol de ţinut minte...

Un film liniştit şi plăcut de privit în serile acestei toamane liniştite....

Într-o gară un tren

Într-o gară un tren din care nu ai coborât  a luat cu el la plecare şi gara şi tot au rămas numai liniile acelea reci şi paralele care se întretaie ca noi acum eu aşteptând tu nevenită...

constatări

El - Cât de mare îmi este iubirea ce-ți port, Virginico, dacă, oricât de nemărginită ar fi, imensitatea mi se pare prea mică spre a o cuprinde...

Ea - Oh! Ce drăguț! Știam eu cât de filozof ești, iar să mă las iubită de tine ce alta înseamnă decât să mă deștept trează de inefabilul cu care mă atingi.

One day

"O singură zi" - un film după a cărui vizionare aproape că-ţi vine să exclami. "Ce urât de frumoasă ar fi viaţa, dacă ar fi ca în filme!" 

One day povesteşte despre viaţa şi dragostea continuă timp de două decenii între Emma şi Dexter, care în ziua de 15 iulie 1988 s-au cunoscut, fiind absolvenţii aceleaşi facultăţi. Se iubesc, în mod evident, însă viaţa, dar şi alegerile lor, îi mână pe două drumuri paralele. În următorii douăzeci de ani, ziua de 15 iulie e un prilej pentru ei să-şi amintească, dar şi să-şi povestească fiecare vieţile şi iubirile. Dexter trece printr-o căsnicie care, deşi părea reuşită, s-a dovedit a fi neroditoare sufleteşte. Emma trece prin câteva relaţii, neroditoare şi ele. La fiecare întâlnire îşi povesteau întâmplările, şi de fiecare dată erau mai conştienţi că de fapt ei nu făceau decât să se caute încontinuu reciproc, dincolo de toate aceste întâmplări. Hotărăsc deci, în al douăzecilea an al întâlnirilor lor, că trebuie să rămână împreună, şi că ceea ce-i leagă nu a fost în niciun moment doar o prietenie, ci o iubire,  pe care n-aveau cum să o trăiască cu persoane străine visului lor. Planifică totul, şi într-o bună zi Emma se grăbeşte, cu o bicicletă, să-l întâlnescă pe Dexter. Nu vă spun ce se întâmplă, ca să vă împing să vedeţi filmul. Şi veţi vedea că, după, vă va veni să exclamaţi, ca şi mine: "Ce urât de frumoasă ar fi viaţa noastră dacă ar fi ca în filme."

Blandiana toamna...

în Blandiana toamna nu e ca toamna din lume toamna în Blandiana frunzele cad în sus se-ndreaptă spre cer ca niște stele urcătoare și umplu cu auriul lor toate zările răsăritul e frumos nu de la soare ci de la frunze apusul e apus nu numai spre apus ci pe cerul tot noi ne iubim nu ca în lume ci ca în Blandiana locul acela numai al nostru în care frunzele toamnelor sunt stele urcătoare....

Sea of love

Tradus liber "Când dragostea ucide" filmul Sea of love este atractiv atât prin jocul actorilor - Al Pacino, Ellen Barkin, John Goodman mai ales - cât şi prin subiectul abordat: investigarea unor crime săvârşite de un ucigaş în serie a cărui inteligenţă pare a o depăşi pe aceea a investigatorilor. Mai ales când pe parcurs "intervine" o iubire sinceră, ai cărei protagonişti sunt obligaţi, cumva, să se ridice deasupra unei atât de greu de depşit inteligenţe criminale, şi asta pentru a-şi apăra propriul sentiment, de a cărui siguranţă devin tot mai conştienţi.  E un film în care suspansurile venite dinspre crimele săvârşite se împletesc, fermecător aş spune, cu suspansurile venite dintr-o ameţitoare poveste de iubire între o ea şi un el care nu mai sunt la primele experienţe din acest punct de vedere, deci care ştiu ce li se întâmplă, dar nu pricep ce caută crimele acelea în povestea lor. Nu pricep la început, dar apoi încep să priceapă, pe măsură ce se apropie de descoperirea criminalului, adică pe măsură ce detectivul Frank Keller (Al Pacino) îşi dă seama, după mari temeri, că nu Hellen (Ellen Barkin), femeia de care s-a îndrăgostit, e autoarea acelor crime.E un film din anul 1989, şi îşi merită timpul de vizionat....