În fiecare seară e seară.

în fiecare seară vine seara nu putem face nimic se întâmplă și gata se întâmplă în fiecare seară că se sfârșește o zi o zi pe care nimeni nu ne-o va da înapoi se întâmplă că trecem nepăsători pe lângă trecerea zilelor că nepăsători privim venirea serilor se întâmplă că înainte de adormire cumva ne spunem mereu a mai trecut o zi o zi cu seara ei   spunem noi orbii trecători în fiecare seară a mai trecut o zi   

Blandiana iarna

 

Se amestecă anotimpurile în Blandiana, iarna e luminată de soarele verii, vara răcorită de zăpezile iernii. Aşa se întâmplă că, acum, când ninge, nu cad fulgi, cad cristale, cristalele acelea care albesc totul de albastre ce sunt, şi care ascund în ele, la un loc, arşiţa verii şi gheaţa iernii. E cristalină iarna noastră în Blandiana, iar ţurţurii ei răspândesc în jur curcubee. Nu are cum să  fie frig, şi nu are cum să se facă noapte acolo. Acolo noi ne iubim, acolo, în cuibul încălzit de cristale şi iluminat de curcubee. Acolo, în Blandiana, şi iarna.

))) între (((

Oare putem iubi pe cineva atât de mult încât să nici nu-i mai simţim lipsa? Şi, oare putem urî pe cineva atât de tare încât să-i ignorăm prezenţa? Între iubire şi ură ce se întinde?