Tradus liber "Când dragostea ucide" filmul Sea of love este atractiv atât prin jocul actorilor - Al Pacino, Ellen Barkin, John Goodman mai ales - cât şi prin subiectul abordat: investigarea unor crime săvârşite de un ucigaş în serie a cărui inteligenţă pare a o depăşi pe aceea a investigatorilor. Mai ales când pe parcurs "intervine" o iubire sinceră, ai cărei protagonişti sunt obligaţi, cumva, să se ridice deasupra unei atât de greu de depşit inteligenţe criminale, şi asta pentru a-şi apăra propriul sentiment, de a cărui siguranţă devin tot mai conştienţi. E un film în care suspansurile venite dinspre crimele săvârşite se împletesc, fermecător aş spune, cu suspansurile venite dintr-o ameţitoare poveste de iubire între o ea şi un el care nu mai sunt la primele experienţe din acest punct de vedere, deci care ştiu ce li se întâmplă, dar nu pricep ce caută crimele acelea în povestea lor. Nu pricep la început, dar apoi încep să priceapă, pe măsură ce se apropie de descoperirea criminalului, adică pe măsură ce detectivul Frank Keller (Al Pacino) îşi dă seama, după mari temeri, că nu Hellen (Ellen Barkin), femeia de care s-a îndrăgostit, e autoarea acelor crime.E un film din anul 1989, şi îşi merită timpul de vizionat....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu