iubireeeeee

El - Virginico! Virginico, m-ai lipit de viața ta Virginico! Virginico, nu mă pot elibera Virginico, Virginico! dezmiardă-mă-n șoapte! haide Virginico să petrecem lipiți întreaga noapte!!! Virginico! Virginico, eu de tine mă lipesc, Virginico vreau să te iubesc!
Ea - Ohhh! preaadoratul meu soț, de când ne-am vorbit întâiaș oară, m-am lăsat convinsă că ești o scumpă comoară. Iar fericirea pe care mi-o dai își are asemănarea numai în Rai.

dedicaţie

El - Ce frumoasă eşti! Virginico, eşti chiar florelinte, şi frumuseţea ta mă scoate din minte.

Ea - Preaiubitul meu soţ, întreaga mea frumuseţe doar ţie ţi-o dedic, a ta e toată! Chiar şi când sunt rea, eu pentru tine tot frumoasă vreau să rămân!

stalactite şi stalagmite

Stalactite şi stalagmite. De prea puţine ori ne gândim la ele, iar când o facem, răpiţi cumva de frumuseţea lor, le ignorăm miracolul. Picăturile care cad din ţurţurii de ghiaţă, îi topesc, şi ei dispar, picăturile care cad din stalactite le măresc, le întind spre stalagmitele care se nasc din aceleaşi picături, şi ele, stalactitele şi stalagmitele durează sute de mii de ani, milioane chiar. Iar de la Cristos au trecut douămii de ani. Dacă şi-ar putea cineva da seama, nişte stalactite din nişte peşteri prea puţin s-au schimbat de la Cristos până astăzi. Cumva, timpul cosmic se mută în acele peşteri. Mintea noastră nu poate înţelege timpurile acelea, dar sufletul nostru le poate cuprinde. Mintea noastră e picătura aceea în cădere între o stalactită şi stalagmita ei, sufletul nostru e stalactită şi stalagmită la un loc. Şi atunci ne putem gândi cum miracolul stalactitelor şi stalagmitelor e acelaşi cu miracolul sufletelor noastre. Un miracol pe care doar douămii de ani prea puţin l-au schimbat...

dovezi de iubire

El - Draga mea Virginica, ce dovadă mai grăitoare a faptului cât te iubesc îți pot aduce decât aceea că îți respect toți amanții?

Ea - Dar ce fac eu, iubitul meu soț, ce altceva poate însemna decât că te iubesc atât de total încât și când te înșel o fac din prea marea iubire pe care o ți-o port. Chiar și când trupul acesta al meu aparține altora, sufletul tot al tău rămâne. Nu amanții mei contează, ci iubirea pentru tine.

cuvinte?

Decât să pleci, mai bine nu veni!

Dacă n-ai fi tu, aş şti cine eşti...

tributul

El: - M'a-ncântat, Virginico, până-n adâncul cel mai profund, virginul tău trecut.    N-am avut niciodată puterea să presupun că dragostea oarbă ne poate orbi chiar într'atât. Prin tine plătesc tributul.

Ea: - De ce mă osândeşti aşa? Ţi-am spus încă din a doua noastră clipă să nu crezi tare în ceea ce mă vezi!

joaca de-a cuvintele

cuvinte interes esenţial alerta tatonat natural raliere ereditar tardiv diversiune uneltire irelevant anterior Iordan dans ansamblu blues uzat zaţ aţă ţăran rang angelic licoare arest este stea teamă amăgire ireversibil bilet letopiseţ sete etern sfârşit.

Dialog elevat...

El: Mâncarea aceasta iarăşi ai gătit-o dragă Virginica încât trebuie să mă fac martir din dragoste pentru tine ca să o pot consuma!

Ea: O! Eşti nostim! Nici asta nu-ţi place! Măcar că în Cartea de bucate apreat scrie că această mâncare are un gust excelent.

simplu

Un gând, o amintire. O amintire, un zâmbet. Un zâmbet, tu.

copacii

ați observat cum vor copacii toți să zboare cum mai ales pe furtuni vor ei să-și transforme ramurile în aripi în pene frunzele și vor să se înalțe ați observat cum atunci când sunt mulți când sunt păduri copacii se unduiesc și vuiesc de dorul de-a zbura își aduc aminte de zborul semințelor lor și li se face dor de zbor dar rădăcinile nu-i lasă și fără rădăcini ei n-ar mai fi copaci așa că le rămâne dorul și vuietul și zbaterea dar au ghicit ceva copacii au ghicit cum să-și alinte dorul de zbor și primesc păsări pe ramurile lor le-adăpostesc și le ocrotesc acolo de furtuni pentru ca apoi înfipți adânc în pământ copacii să fie fericiți privind cum își iau păsările zborul de pe ramurile lor ați observat cât de fericiți sunt toți copacii că păsările zboară?

asia nu mai exista

îmi explicai ce departe e asia în timp ce pieile noastre se atingeau îmi vorbeai de depărtări atunci când totul era apropiere până la confuzie până la topire până la contopire îmi vorbeai de everest și noi eram în cer și cerul topit în noi îmi șopteai despre tibet și siberia când întinderile se prăbușeau toate în atingerile noastre îmi povesteai despre frumosul fuji când frumusețea ta le întrecea pe toate îmi descriai taj mahal-ul îmi vorbeai despre înțelepții bodhisattva elefanții roz femeile sculptate pe jumătate dezbrăcate cu trupurile lor ca niște clepsidre și sânii perfect globulari iar trupul tău era frescă îmi explicai ce departe e asia în timp ce asia nici nu mai exista

Oameni și clipe

Ne despărțim de oameni cum ne despărțim de clipe? Nu cred! Nici măcar de aceia care se duc acolo unde se duc clipele. Oameni și clipe... De neuitat oamenii, atunci când clipele trăite împreună nu pot fi uitate, de neuitat clipele, atunci când oamenii care  le-au umplut nu pot fi uitați. Cine încearcă să alunge oameni sau clipe din sufletul lor, sau al altora, uită cât de vii suntem toți.

Eu sunt dragostea

Io sono l”amore   un film liniștit, așa cum putem afirma că viața e liniștită. Un film care unora le place, până la a-l propune pentru Oscar, altora le displace, până la a-l mototoli. 

Este povestea unei înstărite familii italiene, Recchi, în interiorul căreia încep să aibă loc niște schimbări majore. Eduardo, cel care a pornit o afacere de mare succes, decide să se retragă, și numește succesori pe fiul său, Tancredi, și nepotul Edo. Visul lui Edo însă e acela de a-și deschide un restaurant, împreună cu prietenul său, Antonio, un bucătar talentat, un băiat cuminte și frumos. Sufletul familiei este Emma, o imigrantă din Rusia, care a adoptat și s-a adaptat culturii marilor bogătași italieni. Mamă deosebit de iubitoare și atentă cu tot ce se întâmplă în familia ei, o adevărată matroană italiană deci, Emma începe să trăiască o iubire pe care nu o mai poate controla, îndrăgostindu-se de Antonio. Se simte, în sfârșit-crede ea, liberă și își trăiește pasional iubirea, fără să-și dea seama decât prea târziu de schimbările majore pe care aceste trăiri le vor produce în familie. Filmul dovedește cât de ușor liniștea încântătoare se poate transforma în dramă. Dincolo de subiectul lui de suflet, filmul ne poartă prin viața patriarhală a unei înstărite familii italiene, prin camerele castelului pe care aceasta îl deține, venit parcă direct din Renaștere, și rămas acolo. E un film și relaxant, și tragic, un film care merită văzut.

dorințe

mă-nnebunesc dorințe când mă gândesc la tine și orice mișcare îmi pare lascivă totul în jur devine trup al tău seninul cerului îți fură chipul rotunjimile dealurilor sânii curgerea apelor privirile zborul păsărilor zâmbetele tăcerea lebedelor lacrimile negrul nopților părul ești peste tot când lipsești orice ating pe tine te-ating te simt în tot ce simt te văd în tot ce văd și nu mai știu dacă lumea s-a revărsat în tine sau tu în lume nu mai ai cum să-mi lipsești oricât ai lipsi acum nebunia dorințelor mele poartă numele tău

Oamenii da!

pisicile nu latră, dar oamenii da! câinii nu miaună, dar oamenii da! porcii nu cotcodăcesc, dar oamenii da! găinile nu grohăie, dar oamenii da! vacile nu nechează, dar oamenii da!  caii nu mugesc, dar oamenii da! ciocârliile nu rag, dar oamenii da! tigrii nu ciripesc, dar oamenii da! lupii nu behăie, dar oamenii da! oile nu uluie, dar oamenii da! veverițele nu șuieră, dar oamenii da! șerpii nu chițcuie, dar oamenii da! gâștele nu tac, dar oamenii da! lebedele nu măcăie, dar oamenii da!

pisicile miaună, câinii latră, porcii grohăie, găinile cotcodăcesc, vacile mugesc, caii nechează, ciocârliile ciripesc, tigrii rag, lupii urlă, oile behăie, veverițele chițcuie, șerpii șuieră, gâștele măcăie, lebedele tac, dar oamenii cântă, și plâng, și scriu, și uită, și tac, și râd, și admiră, și pictează, și se roagă. Oamenii da!

Te iubesc de mult

Se știe că filmele inspirate din întâmplări reale au un farmec aparte, și asta pentru că viața, oricum ar fi ea, e mai fermecătoare decât niște închipuiri, oricare ar fi ele, puse pe peliculă. Un astfel de film, inspirat dintr-o viață trăită este și Te iubesc de mult. Auziți: un cuplu fericit, ea medic pediatru, el tot medic, au un băiat care la vârsta de 6 ani este ”atacat” de un cancer galopant.

Încep durerile insuportabile, iar mama lui, care știa că vor urma cam două luni de astfel de viață, după care în mod sigur moartea, preferă să-i facă o injecție letală. Și pentru că parcă niciodată un necaz nu vine singur, criza provocată de boala copilului duce la divorțul celor doi părinți. Apoi mama e condamnată la 15 ani închisoare. Filmul începe aici, după ieșirea doctoriței din închisoare. Nemaiavând pe nimeni, ea merge la sora ei, soră care în răstimpul celor 15 ani de recluziune, nu a vizitat-o niciodată. Se întâlnesc deci mai mult ca două străine, trec prin mai multe crize, dar prin mai multe crize trece mai ales doctorița Juliette, căreia îi este foarte greu să se reintegreze printre oameni. În viața fiecăruia dintre noi pot inteveni, și intervin, tot felul de crize, dar când vin pe un fond psihologic sensibil, efectul lor crește, iar învățămintele pe care le putem noi primi devin parcă mai bogate. Să vă spun un episod: cele două surori merg în vizită la familia unor verișori, care nu știau nimic despre întâmplarea petrecută cu 15 ani înainte. Și acolo tensiunea e evidentă. La un anumit moment, toți cei de la masă convin ca, fiecare pe rând, să povestească ceea ce lor li se par a fi momente năstrușnice din viața lor. Când îi vine rândul, doctorița începe cam așa: ”Am avut un băiat pe care l-am omorât acum 15 ani...” moment în care toți de la masă izbucnesc în aplauze, ca și cum ar fi vorba despre cea mai bună glumă neadevărată. 

E un film emoționant, un film pe care vi-l recomand cu căldură.

secunda noastră

ne înghesuim cât putem în secunda aceasta nu vrem să ieșim din ea de acord amândoi să n-o mai părăsim preferăm să ne contorsionăm în timpul ei îngust ne simțim bine acum întindem cât putem timpul rupem secunda în milisecunde apoi pe acestea în nanosecunde pe fiecare dintre ele le trăim cu intensitatea pe care alții o consumă într-o viață ne înghesuim cât putem în nanosecunda  pe care o facem să dureze nouăsute de ani tereștri adică peste câteva milioane de ani noi vom ieși  din secunda aceasta

nespuse cuvinte

Câte cuvinte în noi rămân nerostite și urlă de acolo de unde nu mai au ce să facă decât să devină mute în urletul lor mute și uimite de liniștea din șoapta rostirii altor cuvinte mute și mirate de surzenia noastră mirate ele cuvintele nerostite ele cele adânc aruncate-n tăceri ele cuvintele nespuse ele care știu că au a spune mai multe decât multele rostiri ale altor cuvinte și știu cât de muți am rămâne fără ele.

!trăiește-mă!

aprinde-mă!!arde-mă!!stinge-mă!!domină-mă!!uită-mă!!stăpânește-mă!!culege-mă!!gustă-mă!!îndulcește-mă!!aruncă-mă!!joacă-mă!!câștigă-mă!!prețuiește-mă!!desprăfuiește-mă!!!vinde-mă!!!cumpără-mă!!pictează-mă!!înrămează-mă!!atârnă-mă!!admiră-mă!!păzește-mă!!părăsește-mă!!uită-mă!!socotește-mă!!scade-mă!!adună-mă!!înmulțește-mă!!împărțește-mă!!șoptește-mă!!urlă-mă!!muțește-mă!!ascultă-mă!!trăiește-mă!!

păzitorul

ca niciodată a fost o dată un păzitor de cale ferată nu trecea niciun tren pe ea dar păzitorul o păzea dacă cineva îl întreba ce face el răspundea stau și păzesc păzesc calea ferată și nu trenurile care lipsesc pe acelea alții le păzesc sunt lucruri care trebuiesc păzite chiar și când nu mai sunt folosite iar dacă cineva îi spunea că e lungă calea aceea ferată și că s-ar putea ca la celălalt capăt chiar acum cineva s-o fure el răspundea nu nu o poate fura atunci ce rost mai ai tu rostul meu nu e să păzesc rostul meu e să vă uimesc sunt lucruri care trebuiesc păzite chiar și când sunt greșite în povestea aceasta eu am menirea să vă păzesc uimirea

et in Blandiana ego

et in Blandiana ego am fost când eram în brațele tale Blandiana nu e un ținut Blandiana e o stare starea din brațele tale starea aceea în care totul e altfel copacii cresc din cer și ploile cad din pământ starea aceea în care tu ești parfum și culoare starea noastră în Blandiana ne poartă pașii pe ceruri și ne poartă sufletele în Rai et in Blandiana ego!

ploi

ploi peste noi și în noi ploi udă senzație de noroi se-nmoaie huma care suntem își pierde forma și curge lin devine parcă un umed chin care se-ntinde ca un golem peste lume doar tu mă mai chemi spre lumina de peste vremi.......

am fost acolo

am fost acolo...tu nu erai...dar te-am găsit...nu știu cum se face că tu rămâi în toate locurile pe unde ai trecut...cum se face că locurile acelea te țin minte...rămân impregnate de tine locurile acelea...am fost acolo...tu nu erai...dar te-am găsit...așa ești tu...ușor de găsit acuma după ce te-am pierdut...așa ești tu...ai chipul pe flori, pe fluturi, pe frunze, pe trunchiuri, pe pietre, pe cer, pe infinit...am fost acolo...și te-am găsit.

The Lost City

”Orașul Pierdut” - un film despre Revoluție și Iubire, un film plin de farmec, gândit și regizat de un cubanez ajuns în State, dar niciodată plecat din Cuba. Un film cu destule dialoguri inteligente și la locul lor, un film despre ce a fost și ce este Cuba, și poate ce ar fi fost Cuba dacă oameni precum Andy Garcia ar fi rămas în patrie, și de acolo ar fi ieșit 

în lume, devenind desigur ceea ce sunt astăzi. Și astăzi Garcia este unul dintre cei mai iubitori de Cuba cubanezi. Dar acolo, atunci, în Cuba anului 1959 s-a întâmplat ce s-a întâmplat, a venit o Revoluție care a confiscat oameni și averi și iubiri, în numele ei un Fidel s-a așezat la capul mesei, și stă acolo și astăzi. Cuba însă rămâne Cuba, cu oamenii ei, cu muzica ei, cu dansurile ei, cu trestia ei, cu havana ei. O scenă din film: nepotul (trecut de partea Revoluției) unui latifundiar, om muncitor și cult, vine la unchiul lui să-i confiște avuțiile, și-i spune: ”Toată bogăția ta nu mai e a ta ci a Revoluției.” De parcă un concept ar putea confisca bogății... Sau poate? Filmul poate fi un răspuns și la această întrebare. Este un film discret, cam ca regizorul lui, frumos, ca iubita din film a regizorului, cubanez ca revoluția, american ca revoluția. Un film plin de farmec. Și de învățăminte.

cuvinte?

Adânc.Nimic.Cer.Tot.Tăcere.Cuvânt.Ceață.Curcubeu.

Culori.Sfumato.Cină.Taină.Prânz.Viață.Pași.Lanțuri.

Mâini.Cătușe.Priviri.Negru.Nopți.Treziri.Viață.Lacrimi.

Nocturne.Pian.Chopin.Sand.Plutiri.Gloanțe.Pâine.Foame.

Alfa.Sfârșit.Omega.Început.Divin.Teamă.Om.Suflet.

Clipă.Eternitate.Noi.Noi.

respirația

Ce explicație are respirația? respir așa cum  iubesc -  iubesc așa cum respir. Aceasta este explicația....

ochii

acum au ochi și ochii mei cum te-ai putea ascunde de ei și de ce să te ascunzi unde-ai vrea tu să pătrunzi ca să te poți smulge din mine din ochi din gânduri din tot ce mi-e bine și cum ai putea chiar tu fi tu ascunsă în umbre și fără să nu îmi mai știi ochii aceștia clonați de pofta de tine tu care bați bătăile inimii pieptului meu cum fără tine ai vrea să fiu ”eu”?

noi

ce ciudată ar fi lumea asta fără noi i-ar lipsi fără nici o îndoială zvâcnirea primară ar fi ca lumina pornită spre nicăieri sau ca o zi de azi rămasă într-un veșnic ieri ar fi un spațiu străbătut invers ar fi un alt univers nu că am fi noi miezul primordial sau saltul final e ceva mult mai simplu și mai subim noi ne iubim

cine știe?

alternativa vieții e o altfel de viață? sau e moartea? sau moartea este opusul vieții? alternativa morții e viața? sau viața este opusul morții? dacă mă pot gândi la o altfel de viață, mă pot gândi și la o altfel de moarte? și cum ar putea muri acest sentiment al meu? este el o alternativă a mea? este el viața mea? pot fi eu moartea lui? sau este el ca un soare, să se stingă? sau ca un fluture de-o zi? care e diferența dintre viața unui soare și ziua unui fluture? și oare nu sunt eu în afara acestei diferențe? oare nu eternitatea este formula mea chimică? și oare elementele acestei formule pot fi cuprinse într-un tabel periodic? cine știe? cine știe e rugat să-mi scrie!

uitări???

cine îmi poate uita amintirile ???

contopire

eu fără tine nu aş fi tu  tu fără mine nu ai fi eu

întrebări la răspunsuri

eu te caut tu mă găseşti dar continui să mă cauţi şi eu să te găsesec ameţită mă întrebi din priviri ce se întâmplă de ce tu dai de tine când mă găseşti pe mine de ce căutându-ne unul pe altul fiecare pe sine se regăseşte în celălalt de ce trebuie să mă cauţi ca să te găseşti iar eu îţi răspund cu întrebările tale pentru că tu mă întrebi cu răspunsurile mele întrebările noastre capătă aceleaşi răspunsuri în amândoi

Îl cheamă Vis

Încăpăţânat cum e visul ţine morţiş să se întâmple totul aşa cum visează el nu admite că unele vise rămân doar vise îl întreb cum poţi tu crede visule în toate visele tale dacă tu nu ai mai crede în tine ce rost ai mai avea îmi răspunde Vis privindu-mă-n ochi dar eu sunt real tu eşti o nălucă îi spun răspunde el dacă tu crezi asta cu toată mintea şi inima ta chiar tu devii nălucă e ca şi cum mi-ai spune că dacă nu cred în tine eu nu mai exist chiar aşa îţi spun spune el şi încă ceva tu eşti visul meu de aceea cred eu în vise încheie Vis.

constatare

ca să simt că sunt liber am nevoie de un munte
ca să simt că iubesc am nevoie de tine

continuităţi

trăiri mângâietoare. mângâietoare patimă. patimă răscolitoare. răscolitoare linişte. linişte otrăvită. otrăvită îmbrăţişare. îmbrăţişare plutitoare. plutitoare trupuri. trupuri zguduite. zguduite plăceri. plăceri înăbuşite. înăbuşite zbateri. zbateri epuizante. epuizante eliberări. eliberări feerice. feerice chinuri. chinuri dulci. dulci trăiri. trăiri mângâietoare. mângâietoare...

abur de ceai

beam un ceai şi tu erai în aburul lui eu ţi-am zâmbit cumva uimit dar n-aveam cui tu te mişcai nu mă priveai parcă dansai şi apăreai şi dispăreai te unduiai şi te topeai iar te formai în abur fierbinte sau poate doar la mine'n minte 

telegramă

trăim o poveste magică stop suntem singurii ei complici stop nu o vom trăda niciodată stop ţintim veşnicia stop

tăcerile tale

unde ți-e inima te întreb de ce mă întrebi pentru că vreau să știu știu unde ți-s privirile și zâmbetul și unduirile părului și dansul pașilor dar inima inima ce faci cu ea te privesc și zâmbesc și îmi unduiesc părul și dansez alergând spre tine îmi răspunzi acolo e inima mea acum știu de ce tăcerile tale cuprind în ele întreagă muzica lumii tăcerile tale în ele îți ții tu inima

Tudor Chirilă

Avem mulţi oameni fermecători în jurul nostru, pe unii nici nu i-am întâlnit, dar ascultându-i şi citind despre ei ne dăm seama cât de minunaţi sunt. Tudor Chirilă e unul dintre ei. Mi-aduc aminte: când am auzit prima oară o melodie cântată de (atunci)Vama Veche  am rămas încântat. Muzică şi versuri: Tudor Chirilă. Am devenit fan V.V. Tudor era în anul doi la Facultatea de Actorie când s-a hotărât să cânte şi să scrie cuvintele cântecelor sale. Fiu al unui cunoscut ziarist sportiv, după părerea multora cel mai bun de până acum de la noi, Ioan Chirilă, şi al actriţei Iarina Demian, care în ultimul timp a şi regizat piese de teatru, Tudor Chirilă a învăţat să ştie ce înseamnă seriozitatea în viaţă, deşi de cele mai multe ori în ieşirile publice remarcile lui sunt pline de umor, dar şi umorul lui e serios. Ca actor a avut câteva roluri, pentru unul dintre ele, acela din "A douăsprăzecea noapte" de W. Shakespeare, a luat în anul 2004 premiul UNITER pentru cel mai bun actor. În anul 2011 joacă un rol în piesa "O lume pe dos" regizată de Iarina Demian, succesul fiind evident. A jucat şi în filme "Milionari de weekend" "Legături bolnăvicioase" "Nordrand". Dincolo de acest Tudor Chirilă profesional, omul Tudor Chirilă e fermecător şi contradictoriu: uneori relaxant, alteori enervant, dar întotdeauna inteligent şi cu mult umor, chiar dacă  negru câteodată. Într-o recentă apariţie la unul dintre liceele bucureştene, la întrebarea "Cum vezi tu dragostea?" Tudor a răspuns: "Nu ştiu!" mărturisind că nu cunoaşte bine acest sentiment, cu toate că despre el vorbeşte şi cântă atât de profund în multe din melodiile Vama Veche sau Vama, "Dar staţi liniştiţi, ea există!" concluzionează el. Cred că şi-a dat seama câtă dreptate are în răstimpul relaţiei sale cu Andreea Raicu. Acesta este în câteva cuvinte Tudor Chirilă. Sau poate nu este acesta, el ştie cel mai bine...

taine

osteneala unei păsări care cântă o regăsim în trilurile ei durerea unei nopți care pleacă o regăsim în roua dimineții lacrima ta o regăsim în ochii mei iubirea mea o regăsim în fericirea ta ascunse în bucurii uneori durerile  uneori tainice  bucuriile

viața aceasta

Uneori viața. Ca o hienă. Devoratoare. De secunde. Nesățioasă. Nu doar de secunde. Vrea totul. Lacomă. Numai pentru ea. Vrea fericirea. Și legăturile frumoase. Egoistă. Numai pentru ea. Viața aceasta. Absurdă uneori. Necontrolată. Canibală. Respingătoare. Viața aceasta. Aceasta. De neînlocuit.

lasă-mă să tac

Lasă-mă să tacVorbeşte tuNu vezi cum îţi învie vorbeleCum prind ele viaţă de cum le rosteştiPriveşteAi rostit"Parfum"Şi aerul tot e ca o lavandăSpui"Fluturi"Şi lavanda mocneşte de fluturiSpui"Linişte"Şi un ecou ceresc coboară în aerSpui"Cer"Şi un cor îngeresc umple linişteaSpui"Paradis"Şi devenim eterniSpui"Dumnezeu"Şi Dumnezeu ne zâmbeşteLasă-mă să tacVorbeşte tu

nici măcar să încerci să mă uiţi

mi-e dor de tine şi n-ai ce să faci n-ai cum să crezi că în tăcerea din zborul fluturilor nu e dorul meu de tine sau în magnolii sau peste tot n-ai cum să te gândeşti că tu acum cu spatele spre mine te poţi îndepărta uiţi că eu te aştept de partea cealaltă a Universului de unde deja  văd cum te apropii zâmbind mi-e dor de tine şi n-ai ce să-mi faci nici măcar să încerci să mă uiţi

în Blandiana

iubito Blandiana noastră de dincoace de mare face legătura între apă şi pământ între pământ şi cer între îngeri şi oameni între oameni şi Dumnezeu aici în Blandiana ploi grele şi calde împietresc în curcubee deasupra văzduhului de aici zboară rotindu-se doar fluturi şi păsări şi flori niciodată avioane spaţiul Blandianei devine tot numai lumină care strălucind ne face strălucitori în trupuri şi în simţiri în Blandiana totul e plutire care se materializează în îmbrăţişările noastre aici materială devine contopirea materială devine mişcarea materială devine plăcerea material devine strigătul materială devine desăvârşirea materială devine nesfârşirea în Blandiana trupul tău primeşte contururi de vise în Blandiana ne privim şi nu mai ştim dacă aceasta e clipa de acum sau cea care ne va fi viitor prezentul devine permanent viitor în Blandiana  nimic nu are sfârşit

echinocţiu

echinocţiu echivalent echinox echivoc echimoză echipaj echilibrat echitaţie echipolent  echinococ

echipament echigranular echinoderm echidistant echidnă echivalat echidină echipolent echitabil echipă echicurent echilibrist echinox echivalent echinocţiu echilateral echilibrat

importanţa fluturilor

E bine să ne gândim primăvara, la cât de importanţi sunt fluturii. Foarte importanţi! Se poate dovedi, mai mult decât ştiinţific, că dacă nu ar fi răcorirea venită din zbaterea aripilor lor, arşiţa verilor noastre ar deveni insuportabilă, adică am muri. Se poate dovedi, prin vedere, că multe culori, turcoazul printre ele, de pe aripi de fluturi le-avem. Se poate dovedi, prin auzire, că unele dintre tăcerile noastre în zborul lor îşi pot găsi explicaţii. Şi apoi să ne gândim: unii fluturi au nume de oameni. Sau oamenii nume de fluturi? Auziţi: Vanessa, Apollo, Daphnis, Aurora, Cesonia, Delia, Iulia, Greta ... nume de fluturi, nume de oameni. Ceea ce poate însemna că oamenii pot zbura ca fluturii. În linişte. Şi-având aripi frumos colorate. De aceea e bine să ne gândim, primăvara mai profund, la importanţa fluturilor.

!implorări!

fă-mă sigur de dragostea ta!fă-mă fericit!uimeşte-mi lacrimile!înfloreşte-mi zâmbetul!umple-mi secundele!trăieşte-mi timpul!înduioşază-mi frământările!ia-mă în liniştea ta!pune-mă în privirile tale!aşterne-mă în calea ta!aşează-mă în gesturile tale!colorează-mi visele!visează-mi culorile!risipeşte-mi coşmarurile!împrimăvărează-mi zăpezile!înalţă-mă!ia-mă cu tine!fii eu!

?întrebări?

sunt eu preţul renunţărilor tale?există comori în afară de tine?ochii mei deschişi fără ochii tăi ar mai fi deschişi?fără mine cum te-ai trezi?ai vrea să nu te vreau?eu fără tine cine aş fi?tu fără mine ai fi tu?sunetele în spaţiul în care tu nu ai exista eu cum le-aş auzi?fără tine cer cum ar mai fi?fără întrebările mele tu ce ai răspunde?nu sunt eu salvarea disperărilor tale?nu eşti tu pasul mersului meu?nu sunt eu mersul paşilor tăi?nu suntem noi unul în doi?nu?