iubito în Blandiana noi nu suntem tu şi eu acolo ne trăim unul pe altul nedespărţiţi în trupuri ne simţim unul pe altul nedespărţiţi de spaţii ne iubim fără să fim doi îmbrăţişările ne sunt plutiri sărutările adieri mângâierile raze noi suntem eoni contopiţi într-o singură fiinţă visele îşi pierd menirile în Blandiana clipele îşi pierd numărările anii anotimpurile anotimpurile rosturile frigul lui decembrie în Blandiana înfloreşte flori de mai florile plutesc parfumurile împietresc frumuseţea ta se înmărmureşte mişcările noastre când ne iubim devin sculpturi simţirile noastre munţi atingerile noastre oceane iar noi după iubire sfinţi neatinşi de durere purtând în noi un secret veşnic şi apoi aşa coborâm să ne plimbăm pe pămâtul Blandianei doi unul fiind un singur miracol printre oamenii miraţi de baletul paşilor tăi de înmărmuritele unduiri ale frumuseţii tale miraţi că pe unde trecem noi decembrie înfloreşte flori de mai şi că noi suntem ca nişte munţi ca nişte oceane iar tu le zâmbeşti şoptindu-mi acuma ştiu că noi nu mai avem cum să murim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu