20111202

comori



Dacă am şti să ne facem din fiecare clipă o bijuterie, ce bogaţi am fi! Chiar trecerea timpului, această fatalitate pentru cei mai mulţi, ne-ar îmbogăţi. O oră bogată în bijuterii de clipe, ce e aşa de greu? dacă bijuteriile acelea există! noi trebuie doar să le prindem şi să le aşezăm pe fiecare în tezaurul care ne este viaţa, cu clipele orelor ei, orelor noastre, cu clipele noastre... Ne lăsăm copleşiţi de necazurile zilelor,  ne lăsăm copleşiţi de nepăsările şi comodităţile noastre, şi pierdem în fiecare zi comori de clipe. Şi apoi, pentru că tot avem antrenamentul acesta al pierderii de comori, ne devine uşor să suportăm pierderea, prin înstrăinare, a unor prieteni. Cum nu simţim că fiecare clipă care trece aiurea e o pierdere pentru tezaurul care am vrea să ne fie viaţa, ajungem să nu mai simţim că fiecare prieten înstrăinat ne sărăceşte enorm. Avem clipe, pentru că aşa e viaţa. Avem prieteni, pentru că aşa e viaţa. Ne avem pe noi, pentru că aşa e viaţa. Şi în loc să ne facem comori din ele...

2 comentarii:

  1. ştiu! am dreptate! dar mă şi acuz! ...poate, pentru că am dreptate..??..
    Te îmbrăţişez, Iullia!

    RăspundețiȘtergere