în Blandiana

din nou în Blandiana într-o evadare care obişnuinţă niciodată nu va fi repetarea gesturilor înseamnă altceva în Blandiana aici ne mângîiem mereu irepetabil gesturile noastre devin fără sfârşituri prima îmbrăţişare a cuprins-o pe ultima ultima nu se va sfârşi cu prima e un cerc iubirea grădina Blandianei pare a fi Raiul admirăm un cireş înflorit aici un măr rodit dincolo un nuc nins  vegetarea în Blandiana le împlineşte pe toate înflorirea şi rodirea una sunt în Raiul Blandianei cum una suntem noi iar marea are ţărm unde briza ne aduce în simţiri susurul unei adieri uşoare aceeaşi pe care a simţit-o Ilie când Dumnezeu s-a apropiat de el are ţărm unde  e flux şi reflux în aceeaşi secundă valul care vine e chiar valul care pleacă aici scufundare în mare nu se poate întâmpla noi doi de mână umblăm pe valuri ca Isus pe ape oamenii nu cred şi vin şi ei şi nu se scufundă şi se miră şi se'nspăimântă şi se scufundă numai noi zâmbim pentru că ne dăm seama cât de a noastră este Blandiana  după ce ne întoarcem acasă luând briza cu noi ne dezbrăcăm şi umblăm goi prin camere devenim Eva şi Adam înainte de păcătuire când ruşine nu era ne simţim trupurile ca abia ieşite din mâna lui Dumnezeu şi aşa curaţi ne iubim împlinind atunci o poruncă a Lui ne iubim fără păcat ne iubim fără început şi fără sfârşit  mângâierile sărutările îmbrăţişările noastre cuprind în ele flux şi reflux mers şi plutire floare şi fruct trupul tău aşa înfloreşte în Raiul Blandianei