scrisoare de dragoste

Draga mea,

te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc,,,,,

PS - te iubesc!

Rabbit hole

Tradus "Trezirea la realitate" filmul Rabbit hole povesteşte, atât cât poate un film povesti, frământările unui cuplu a cărui viaţă a trecut prin trauma pierderii unui copil. Traumă zguduitoare, desigur, dar care nu a modificat esenţial sentimentele profunde ale celor doi. Dar, pentru ca ei să conştentizeze asta, acum în lipsa copilului, au, se pare, nevoie fiecare de câte o evadare care să-i readucă pe apele liniştite ale oceanului lor. Evadări în care ei pun sinceritatea simţămintelor lor, ei, care nu pot fi în nicio împrejurare, nici măcar în evadări, altfel decât sinceri, ceea ce face ca reîntoarcerea să fie mai liniştită, iar evadările să nu devină un motiv de acuze. Dimpotrivă, experienţele 

acelea îi îmbogăţesc frumos, ei având, cumva, nevoie de ele, fiecare de a lui dar şi fiecare de a celuilalt,  spre a se reîntoarce la ceea ce, în fond, nu au încetat să fie. 

Nicole Kidman, în rolul Becca, e fermecătoare, ea reuşind prin jocul ei să demonstreze, zic eu,  cât de mult sporeşte frumuseţea unei femei atunci când trăirile ei, chiar şi cele mai urâte, rămân ale ei în întrega lor sinceritate.

Aaron Eckhart, în rolul soţului Howie, e un bărbat deosebit de atrăgător şi în film, dar care vrea să nu-şi înstrăineze atractivitatea.

Un rol  de un farmec aparte, acela al unui adolescent îndrăgostit, dar conştient de imposibilitatea iubirii lui, îl are şi Miles Teller, Jason,  un rol de ţinut minte...

Un film liniştit şi plăcut de privit în serile acestei toamane liniştite....

Într-o gară un tren

Într-o gară un tren din care nu ai coborât  a luat cu el la plecare şi gara şi tot au rămas numai liniile acelea reci şi paralele care se întretaie ca noi acum eu aşteptând tu nevenită...

constatări

El - Cât de mare îmi este iubirea ce-ți port, Virginico, dacă, oricât de nemărginită ar fi, imensitatea mi se pare prea mică spre a o cuprinde...

Ea - Oh! Ce drăguț! Știam eu cât de filozof ești, iar să mă las iubită de tine ce alta înseamnă decât să mă deștept trează de inefabilul cu care mă atingi.

One day

"O singură zi" - un film după a cărui vizionare aproape că-ţi vine să exclami. "Ce urât de frumoasă ar fi viaţa, dacă ar fi ca în filme!" 

One day povesteşte despre viaţa şi dragostea continuă timp de două decenii între Emma şi Dexter, care în ziua de 15 iulie 1988 s-au cunoscut, fiind absolvenţii aceleaşi facultăţi. Se iubesc, în mod evident, însă viaţa, dar şi alegerile lor, îi mână pe două drumuri paralele. În următorii douăzeci de ani, ziua de 15 iulie e un prilej pentru ei să-şi amintească, dar şi să-şi povestească fiecare vieţile şi iubirile. Dexter trece printr-o căsnicie care, deşi părea reuşită, s-a dovedit a fi neroditoare sufleteşte. Emma trece prin câteva relaţii, neroditoare şi ele. La fiecare întâlnire îşi povesteau întâmplările, şi de fiecare dată erau mai conştienţi că de fapt ei nu făceau decât să se caute încontinuu reciproc, dincolo de toate aceste întâmplări. Hotărăsc deci, în al douăzecilea an al întâlnirilor lor, că trebuie să rămână împreună, şi că ceea ce-i leagă nu a fost în niciun moment doar o prietenie, ci o iubire,  pe care n-aveau cum să o trăiască cu persoane străine visului lor. Planifică totul, şi într-o bună zi Emma se grăbeşte, cu o bicicletă, să-l întâlnescă pe Dexter. Nu vă spun ce se întâmplă, ca să vă împing să vedeţi filmul. Şi veţi vedea că, după, vă va veni să exclamaţi, ca şi mine: "Ce urât de frumoasă ar fi viaţa noastră dacă ar fi ca în filme."

Blandiana toamna...

în Blandiana toamna nu e ca toamna din lume toamna în Blandiana frunzele cad în sus se-ndreaptă spre cer ca niște stele urcătoare și umplu cu auriul lor toate zările răsăritul e frumos nu de la soare ci de la frunze apusul e apus nu numai spre apus ci pe cerul tot noi ne iubim nu ca în lume ci ca în Blandiana locul acela numai al nostru în care frunzele toamnelor sunt stele urcătoare....

Sea of love

Tradus liber "Când dragostea ucide" filmul Sea of love este atractiv atât prin jocul actorilor - Al Pacino, Ellen Barkin, John Goodman mai ales - cât şi prin subiectul abordat: investigarea unor crime săvârşite de un ucigaş în serie a cărui inteligenţă pare a o depăşi pe aceea a investigatorilor. Mai ales când pe parcurs "intervine" o iubire sinceră, ai cărei protagonişti sunt obligaţi, cumva, să se ridice deasupra unei atât de greu de depşit inteligenţe criminale, şi asta pentru a-şi apăra propriul sentiment, de a cărui siguranţă devin tot mai conştienţi.  E un film în care suspansurile venite dinspre crimele săvârşite se împletesc, fermecător aş spune, cu suspansurile venite dintr-o ameţitoare poveste de iubire între o ea şi un el care nu mai sunt la primele experienţe din acest punct de vedere, deci care ştiu ce li se întâmplă, dar nu pricep ce caută crimele acelea în povestea lor. Nu pricep la început, dar apoi încep să priceapă, pe măsură ce se apropie de descoperirea criminalului, adică pe măsură ce detectivul Frank Keller (Al Pacino) îşi dă seama, după mari temeri, că nu Hellen (Ellen Barkin), femeia de care s-a îndrăgostit, e autoarea acelor crime.E un film din anul 1989, şi îşi merită timpul de vizionat....

Peste putință...

El - Tu știi, draga mea Virginica, cât de fericit sunt eu să mă las martirizat de dragostea noastră. Dar ce-mi ceri acum este peste putințele mele.

Ea - Iubirea, dragul meu soț, trebuie să știe să treacă peste putințele noastre, chiar eu însămi nu mă înțeleg când mă las iubită de alții, dar trebuie să o fac, ca să înțeleg de ce nu pot înțelege. Așa că te implor, nu mai fi supărat tare pe mine, ca să nu ne tulburăm iubirea.

legături

cât de legați devenim după ce ne legăm între noi și cât de dureroasă dezlegarea după ce cuvintele și gândurile ni s-au amestecat și noi ne-am amestecat până la a simți cum creștem unii din alții și unii cu alții până la a simți că privim lumea cu sentimentele celuilalt că respirăm prin respirația lui că sângele lui circulă prin venele noastre că privirile lui sunt privirile ochilor noștri cât de legați devenim de aceia care ne fac să înțelegem câtă durere e în a ne dezlega de noi înșine

Henry și June

Henry și June un film făcut după un roman care se vrea autobiografic, dar și după file din Jurnal, scrise de Anais Nin, ne povestește despre iubirea pasională dintre Anais, Henry și soția acestuia June. El este Henry Miller din perioada în care scria ”Tropicul Cancerului”, ea este June Miller,  femeie fatal de frumoasă, o evreică născută pe plaiuri bucovinene. Și mai este o ea, Anais,  scriitoare care începea să devină cunoscută, dar mai ales femeie de o senzualitate debordantă. Căsătorită,  fericit căsătorită, Anais ar vrea să evite vârtejul pe care-l simțea puternic, dar senzualitatea ei nu o lasă în pace. Își dă seama că a ajuns să-l iubească pe Henry fără să-l respingă pe Hugo, soțul ei, dar mai ales își dă seama că se simte atrasă de June altfel decât de Henry, își dă seama că femeia June era femeia Anais, așa cum se dorea ea pe ea...  Este un film erotic fără să fie erotic, un film în care senzualitatea celor patru aproape devine un personaj. E un film plăcut, care ne îndeamnă să ne gândim că senzualitatea omului e o caracteristică a lui la fel de importantă cum e inteligența.

tu pretutindeni

văzându-te în fața mea mă îndreptam spre tine când deodată te-am auzit chemându-mă din spate și m-am întors să merg spre tine și iar te-am auzit chemându-mă din spate și mă miram cum îmi vorbeai din spate deși erai în față și neliniștit m-am oprit și atunci m-ai îmbrățișat cu brațe și cu glas și eu am înțeles că tu ești pretutindeni și că pot ajunge la tine mergând oriîncotro sau oprindu-mă oriunde

declaraţie

unde te iubesc se vede peste tot peste tot acum nu mai e spaţiu ci e unde te iubesc când te iubesc se vede totdeauna totdeauna acum nu mai e timp ci e când te iubesc cât te iubesc se vede în cer cerul acum nu mai e cer ci e cât te iubesc...

motivul frumuseţii tale...

El - De ce nu vrei să crezi că frumuseţea ta mă scoate din minţi, şi că nici până azi  nu am găsit ştiinţa de a-mi explica motivul ei?

Ea - O! Aşa scos din minţi mai mult te iubesc, şi sunt în stare să mă fac pentru tine cea mai frumoasă, ca să te scot de tot din minţi.

albastru de Blandiana

de când o ştim blânda Blandiana există purtată în noi oriunde am fi nu am  fi noi fără ea locul acela în care ajungem fără un pas locul în care formele ascuţite se rotunjesc şi rotunjimile prind viaţă în care înotăm în aer ca într-o apă şi stăm nemişcaţi în soare la umbra razelor lui iar  nerăbdările somnului ne aduc culori de vis şi unde deşi  împreună simţim acut dorul revederii dorul privirii dorul mângâierii dorul fiind focul nostru nemistuitor de aceea ne e dor şi când nu ne e dor în starea aceea în care vremurile şi trecerile lor înmărmuresc în valuri în care trupurile noastre ating norii sufletele noastre imens albastrul infinit albastrul acela de Blandiana...

Paris

Paris un film despre farmecul unui oraş, răsfrânt în farmecul unor oameni care-l locuiesc şi iubesc. Paris un film despre farmecul vieţii, răsfrânt în famecul unor oameni care o trăiesc şi o iubesc. Dacă vreţi să vă

dumiriţi despre ce valoare are viaţa pe care o trăim, despre ce importanţă au oamenii noştri în viaţa pe care o trăim, despre cât de importanţi putem deveni unii altora doar prin simplul fapt că la un moment dat, în Paris sau aiurea, paşii ni s-au încrucişat, dacă vreţi să vă dumiriţi ce înseamnă bucuria găsirii unui job mult aşteptat cu doar o jumătate de oră înainte de banalitatea unui accident mortal, dacă vreţi să vă dumiriţi de ce sunt fermecători copiii, şi de ce ne place nouă să nu ieşim niciodată din jocurile lor, ale noastre de fapt, dacă vreţi să vă convingeţi despre vraja unei apropieri cu final cunoscut între doi oameni care par să nu aibă nimic în comun decât admiraţia pentru ceea ce însemnă frumuseţile noastre trecătoare, dacă vreţi să vă convingeţi despre imensitatea spaţiului pe care o muzică bună o poate turna în sufletul nostru, dacă vreţi să vă întăriţi frumos percepţia despre ce înseamnă o lacrimă în viaţa noastră, şi despre ce înseamnă un zâmbet, despre ce înseamnă un frate, sau o soră, un prieten sau o iubită, despre ce înseamnă trecut şi ce înseamnă viitor, dacă le doriţi pe toate acestea, şi altele la fel, uitaţi-vă la filmul acesta "Paris" regizat de Cedric Klapisch. Filmul e mai simplu, poate, decât filozoficele probleme despre viaţa noastră pe care eu cred că i le putem atribui, dar, ca orice lucru, şi mai ales de artă, cu cât e mai simplu, cu atât e mai adevărat. Şi deci, mai frumos.

născuţi la echinocţiu

Dacă admitem, şi nu avem cum să nu admitem, că felul nostru de a fi este influenţat de poziţia astrelor din ziua în care ne-am născut, ce-am putea spune despre cei născuţi la echinocţiu? că sunt echlibraţi? echidistanţi? echitabili? Interesantă în ziua echinocţiului poziţia pământului faţă de soare, o poziţie astfel încât ziua e cât noaptea şi mai departe: întunericul e cât lumina, albul cât negrul,,răutatea cât bunătatea, sofisticarea cât simplitatea. Sunt frumoase echinocţiile, şi mai ales acesta de primăvară, care priveşte spre mai multa lumină care stă să vină. Deci? ce-am putea spune despre cei născuţi la echinocţiu...

eu abur tu abur

eu abur tu abur tu abur alb eu abur gri aşa ne întâlnim aşa ne unim fără cărnuri fără forme doi aburi din a căror împreunare zboară mai departe un abur albastru al nostru albastru ca nesfârşirea

câte...câte...

câte cuvinte într-o lacrimă...câte lacrimi într-un zâmbet...câte zâmbete într-o amintire...câte amintiri într-un gând...câte gânduri într-o privire...câte priviri într-un gest...câte gesturi într-o plecare...câte plecări într-un pas...câţi paşi într-un regret...câte regrete într-o durere...câte dureri într-un cuvânt...câte cuvinte într-o lacrimă...câte

Deşteptăciunile nopţilor

El - M-ai tulburat, Virginico, peste poate azi-noapte, când înainte de a adormi, mi-ai şoptit: "Nu-i aşa iubitule că acum ştii-bine că toate în lume sunt prosteşti?"

Ea - Dacă-ţi ştiam tulburarea, nimic nu-ţi mai şopteam. Dar vinovat eşti tu, prin reaua înţelegere. Da! toate în lume sunt prosteşti, în afară de deşteptăciunile fără de hotare a nopţilor noastre.

supravieţuire

Ea - Preaiubitul meu soţior, acum trebuie să-ţi mărturisesc cum încercările mele de a supravieţui iubirii ce-ţi port se dovedesc zadarnice.

El - Draga mea Virginica, soţia mea iubită, aceasta este oare explicaţia infidelităţilor tale? Cuvine-se atunci să ne străduim ambii în egale măsuri, pentru a ne supravieţui.

spuneai

spuneai spuneai spuneai că vei fi aici săptămâna trecută acum e săptămâna viitoare și tu tot acolo mi-ai pierdut noțiunea de loc și de timp de dimineață sau  de seară de veniri sau de plecări de aici sau de acolo spuneai că vei fi spuneai că aici spuneai că acum spuneai spuneai spuneai

ca un ecou tăcerea

tăcerea.ne asaltă tăcerea.din adâncuri ne asaltă tăcerea.urlând din adâncuri ne asaltă tăcerea.tăcând și urlând din adâncuri ne asaltă tăcerea.ca un ecou tăcând și urlând din adâncuri ne asaltă tăcerea.tăcerea ca un ecou  tăcând și urlând din adâncuri ne asaltă tăcerea.ne asaltă din adâncuri urlând și tăcând ca un ecou tăcerea.din adâncuri urlând și tăcând ca un ecou tăcerea.urlând și tăcând ca un ecou tăcerea.tăcând ca un ecou tăcerea.ca un ecou tăcerea.Tăcerea!

În fiecare seară e seară.

în fiecare seară vine seara nu putem face nimic se întâmplă și gata se întâmplă în fiecare seară că se sfârșește o zi o zi pe care nimeni nu ne-o va da înapoi se întâmplă că trecem nepăsători pe lângă trecerea zilelor că nepăsători privim venirea serilor se întâmplă că înainte de adormire cumva ne spunem mereu a mai trecut o zi o zi cu seara ei   spunem noi orbii trecători în fiecare seară a mai trecut o zi   

Blandiana iarna

 

Se amestecă anotimpurile în Blandiana, iarna e luminată de soarele verii, vara răcorită de zăpezile iernii. Aşa se întâmplă că, acum, când ninge, nu cad fulgi, cad cristale, cristalele acelea care albesc totul de albastre ce sunt, şi care ascund în ele, la un loc, arşiţa verii şi gheaţa iernii. E cristalină iarna noastră în Blandiana, iar ţurţurii ei răspândesc în jur curcubee. Nu are cum să  fie frig, şi nu are cum să se facă noapte acolo. Acolo noi ne iubim, acolo, în cuibul încălzit de cristale şi iluminat de curcubee. Acolo, în Blandiana, şi iarna.

))) între (((

Oare putem iubi pe cineva atât de mult încât să nici nu-i mai simţim lipsa? Şi, oare putem urî pe cineva atât de tare încât să-i ignorăm prezenţa? Între iubire şi ură ce se întinde?