Cât de întâmplător e tot ce ni se întâmplă? Va fi ”la nimereală” următorul cuvânt pe care îl voi scrie aici? Evident că nu! Mintea mea lucrează, și lucrând ea îmi spune și spunându-mi mă convinge că nici următorul meu pas nu va fi întâmplător, și nici următoarea mea secundă, nici următorul meu vis, nici următorul meu gând, nici următorul meu gest, nici următoarea mea trăire, nici următoarea mea viață.
Nu mă simt controlat, pentru că nu vreau să mă las controlat, dar simt că nu trăiesc la voia întâmplării. Nu trăiesc și nu am trăit la voia întâmplării, niciuna dintre persoanele la care țin în mod deosebit nu au venit dintr-un neant în viața mea, sentimentul meu de iubire pentru ele are un izvor luminat, și cum aș putea eu crede că e întâmplător acest izvor? Deci cum aș putea crede că sunt eu întâmplător, sau sunt ele, persoanele mele iubite, întâmplătoare? Sau că ne sunt întâmplătoare toate trăirile, ca și cum ne-ar fi ele un fel de nestăvilite ape ale unei năvalnice cascade...
Nu mă simt controlat, și nici dirijat, dar luminat de neîntâmplătorul a tot ce mi se întâmplă, mă simt.
Nu e o intmplare ceea ce ni se intampla!
RăspundețiȘtergereCred ca ceea ce se intampla e cel mai bine pentru noi!
RăspundețiȘtergereE adevărat, ce se întâmplă e cel mai bine pt. noi, dar asta nu trebuie să însemne blazare, dimpotrivă, trebuie să însemne o și mai mare determinare de a dovedi că merităm ceea ce ni se întâmplă.
RăspundețiȘtergereUn zâmbet pt. tine...adelleadelaide...